îndoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNDOÍ, (
I)
îndói, (
II, III)
îndoiesc, vb. IV.
I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta).
2. Tranz. și
refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦
Refl. (Despre oameni) A se gârbovi.
II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla;
p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori).
2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția.
III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). –
În + doi.