înconjur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCÓNJUR, (rar)
înconjururi, s. n. Ocol, ocolire. ◊
Loc. adv. Fără înconjur = fără nici o ezitare, fără subterfugii, deschis, direct, pe față; de-a dreptul.
Cu înconjur (sau
cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect. [
Acc. și;
inconjúr. –
Var.:
încúnjur s. n.] – Din
înconjura (derivat regresiv).