încăla (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)încălá (-léz, -át), vb. – A se îngrășa, a face burtă. –
Var. ingăla. Origine obscură. Pare să fie un
der. de la
lat. callēre „a face bătături, a se înăspri pielea”, dacă se admite trecerea semantică de la „a se îngroșa pielea” la „a se îngrășa” în general,
cf. Tiktin; DAR; iar pentru părerea contrară,
cf. Philippide, II, 718. Celelalte explicații sînt insuficiente: din
alb. galë „gras”,
ngal „a se îngrășa” (Cihac, II, 718); de la
cal (Philippide,
Principii, 148; Scriban); de la
călău „om gras”,
der. de la
cal (Iordan,
ZRPh., LVI, 230 și
BL, IX, 67).
Var. se datorează unei confuzii cu
îngăla „a murdări”.