inc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INC, incuri, s. n. (
Reg.) Poftă de râs, de joc, de zburdălnicii. –
Et. nec.inc (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)inc, incuri, s.n. (reg.)
1. poftă de râs, de joc, de zburdălnicii.
2. chiot, râs înfundat.
3. capriciu.
inc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)inc (íncuri), s. n. –
1. Rîs, hohot. –
2. Poftă de rîs, de zburdălnicie, de joc. Creație expresivă, care traduce efortul de a-și ține rîsul,
cf. icni (Tiktin). –
Der. incot, s. n. (hohot de rîs),
cf. chicot, hihot; (h)incoti, vb. (a hohoti);
incaci, adj. (zîmbitor). Legătura cu
sl. ǫkotŭ „cîrlig” (DAR) nu pare posibilă.
inc (Dicționaru limbii românești, 1939)inc și
hinc n., pl.
urĭ (din
incot).
Mold. Fam. Haz, farmec, atracțiune:
o fată plină de incurĭ, îțĭ era maĭ mare dragu să te uițĭ la incurile eĭ, te pălea hincu cînd o auzeaĭ cîntînd. L-a trîntit de ĭ-a eșit [!] incu, l-a trîntit de a făcut „buf”, l-a bușit răŭ.
inc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)inc (
reg.)
s. n.,
pl. íncuriinc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)inc n. Mold.
1. dispozițiune de a juca, sburdăciune (vorbind de puii de animale);
2. joc, caprițiu:
copilă plină de incuri CR. [Origină necunoscută].