inat (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)inát (ináturi), s. n. – Invidie, pizmă, ranchiună. –
Mr. inate, megl. inat. Sb. inat, din
tc. inad „stăruință” (DAR). Numai în Banat. În
mr. și
megl., direct din
tc.inat (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))INÁT s. n. (
Reg.) Invidie; necaz. –
Sb. inat „încăpățânare”.
inat (Dicționaru limbii românești, 1939)inát n., pl. inuzitat
urĭ (turc. [d. ar.]
῾inad, încăpățînare; ngr.
ináti, invidie;
inat, încăpățînare. V.
inacciŭ).
Ban. Cĭudă, necaz:
cine-are inat pe noĭ, otrăvi-s´ar pînă joĭ (P. P.). – Și
ĭanát (Munt.) și
ĭenát (Mold.), cĭudă, necaz, inimă rea, regret:
a da, a vinde cu ĭanat. Încăpățînare, opunere cu cĭudă. V.
tîngă.