înălțime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNĂLȚÍME, înălțimi, s. f. 1. Distanță de la nivelul pământului (sau de la un nivel orizontal) până la un punct situat deasupra lui; dimensiune a unui lucru sau a unei ființe, măsurată de la bază până la partea cea mai ridicată. ♦ (
Mat.) Perpendiculară dusă din vârful anumitor corpuri sau figuri geometrice pe bază.
2. Punct ridicat deasupra nivelului pământului;
p. ext. (la
pl.) cer. ♦ Vârf, culme, înălțătură.
3. Numărul de vibrații pe secundă ale unui sunet. ♦ Calitate a unei voci, a unui instrument etc. de a cânta note înalte.
4. Fig. Stare de superioritate intelectuală, morală etc. ◊
Expr. A fi la înălțimea cerută (sau
dorită, așteptată etc.) = a se prezenta așa cum cere situația. ♦ Grad, rang (înalt);
p. ext. prețuire.
5. (
Înv.; urmat de un pronume posesiv) Termen de adresare către o persoană cu funcție importantă. [
Var.: (
reg.)
nălțíme s. f.] –
Înalt +
suf. -ime.