imunitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IMUNITÁTE s. f. 1. Rezistență a organismului față de acțiunea microbilor patogeni sau a produșilor toxici ai acestora.
2. (În societatea medievală) Privilegiu acordat sau recunoscut la cerere, printr-un act al monarhului, stăpânilor de pământ de a judeca, de a strânge impozite, de a ridica la oaste etc. pe domeniile lor, fără amestecul reprezentanților puterii centrale.
3. Ansamblu de drepturi sau de privilegii de care se bucură unele categorii de persoane. ◊
Imunitate parlamentară = situație de care se bucură membrii unei adunări legislative de a nu putea fi urmăriți sau arestați fără aprobarea organului din care fac parte.
Imunitate diplomatică = inviolabilitate juridică de care se bucură reprezentanții diplomatici, familiile lor etc. – Din
fr. immunité, lat. immunitas, -atis.imunitate (Dicționar de neologisme, 1986)IMUNITÁTE s.f. 1. Stare a unui organism care a devenit rezistent față de anumite boli sau otrăvuri.
2. Situația unei persoane care beneficiază de anumite prerogative sau scutiri legale speciale în cadrul sarcinilor sau drepturilor pe care le are. ◊
Imunitate parlamentară = situație de care se bucură membrii unei adunări legiuitoare de a nu putea fi urmăriți sau arestați fără aprobarea organului din care fac parte;
imunitate diplomatică = inviolabilitate juridică de care se bucură reprezentanții diplomatici, familiile lor etc. [Cf. fr.
immunité, lat.
immunitas].
imunitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)IMUNITÁTE s. f. 1. rezistență a unui organism față de anumite infecții, otrăvuri sau alte substanțe străine. 2. situație a unei persoane care beneficiază de anumite prerogative sau scutiri legale speciale în cadrul sarcinilor ori drepturilor pe care le are. ♦ ~ parlamentară = drept de care se bucură membrii unei adunări legiuitoare de a nu putea fi urmăriți sau arestați fără aprobarea organului din care fac parte; ~ diplomatică = inviolabilitate juridică de care se bucură reprezentanții diplomatici, familiile lor etc. (< fr.
immunité, lat.
immunitas)
imunitate (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))IMUNITÁTE, imunități, s. f. 1. Rezistența organismului față de anumite infecții microbiene și față de otrăvuri.
2. Stare de care se bucură o persoană, în temeiul unei reguli de drept, de a beneficia de anumite prerogative. –
Fr. immunité, (
lat. lit. immunitas, -atis.imunitate (Dicționaru limbii românești, 1939)*imunitáte f. (lat.
immúnitas, -átis). Scutire de impozite, de sarcinĭ, de datoriĭ:
imunitățile feudale. Calitatea de a nu putea fi atacat de o boală. V.
indemnitate.imunitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)imunitáte s. f.,
g.-d. art. imunitắțiiimunitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)imunitate f. scutire de impozite, de sarcini sau de datorii.