imun (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IMÚN, -Ă, imuni, -e, adj. Care prezintă imunitate; care nu poate contracta o anumită boală infecțioasă. – Din
fr. immun, lat. immunis.imun (Dicționar de neologisme, 1986)IMÚN, -Ă adj. Care prezintă imunitate (
1). // (În forma
imuno-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) imunitate”. [< lat.
immunis, fr.
immun].
imun (Marele dicționar de neologisme, 2000)IMÚN, -Ă adj. 1. care prezintă imunitate (1). 2. (fig.) insensibil (la). (< fr.
immun, lat.
immunis)
imun (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)imún (imúnă), adj. – Care nu poate contracta o boală infecțioasă, scutit de.
Lat. immunis (
sec. XIX). –
Der. (din
fr.)
imunitate, s. f.;
imuniza, vb.imun (Dicționaru limbii românești, 1939)*imún, -ă adj. (lat.
im-múnis, d.
in-, fără, și
munus, sarcină, impunere. V.
munițiune, remunerațiune). Scutit de impozite (de sarcinĭ, de datoriĭ). Inatacabil de boală:
negriĭ îs imunĭ față de frigurile galbene. V.
îndemn.imun (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)imún adj. m.,
pl. imúni; f. imúnă, pl. imúneimun (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)imun a. Med. rezistent la, de care nu se atinge (o boală).