impozit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IMPÓZIT, impozite, s. n. Plată obligatorie stabilită prin lege, pe care cetățenii, instituțiile etc. o varsă din venitul lor în bugetul statului; dare. ♦ (În trecut) Bir. – Din
lat. impositum (cu sensul
fr. impôt).
impozit (Dicționar de neologisme, 1986)IMPÓZIT s.n. Plată obligatorie către stat pe care trebuie s-o efectueze cetățenii, organizațiile economice etc. potrivit anumitor norme de impunere, aceste norme, ca și natura și destinația impozitelor, depinzând de orânduirea socială. [Pl.
-te, -turi. / < lat.
impositus, cf. it.
imposta, fr.
impôt].
impozit (Marele dicționar de neologisme, 2000)IMPÓZIT s. n. plată obligatorie către stat, în bani sau în produse, stabilită prin lege; impunere. (< lat.
impositum, după fr.
impôt)
impozit (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)IMPÓZIT (‹
lat. impositum, după
fr. impôt)
s. n. Formă de prelevare la dispoziția statului, cu titlu obligatoriu, definitiv și nerambursabil, a unei părți din veniturile sau averea persoanelor fizice și juridice, conform reglementării puterii centrale și organelor administrației locale de stat. Scopul plății
i. este procurarea resurselor necesare pentru finanțarea cheltuielilor publice. Prin perceperea de
i. se realizează distribuirea unei părți importante din produsul intern brut. ◊
I. indirect =
i. stabilit în mod nominal în sarcina persoanelor fizice și juridice, într-un cuantum și la termene de plată precizate și cunoscute, având ca bază de impozitare veniturile sau averea acestora. Formele de
i.d. sunt:
i. pe venituri (salariu, venitul liber-profesioniștilor, dividend, profit) și
i. pe avere (asupra terenurilor și clădirilor, pe succesiuni, donații și pe vânzarea bunurilor imobiliare, asupra plusului de valoare a bunurilor imobiliare). ◊
I. indirect =
i. inclus în prețul de vânzare al unor bunuri materiale și servicii, vărsate la bugetul de stat de agenții economici, dar suportate de consumatori.
I.i. îmbracă forma taxelor de consumație pe produs (accize), a taxei pe valoarea adăugată, a veniturilor monopolurilor fiscale, a taxei vamale, a taxelor de timbru și înregistrare. ♦ (În trecut) Bir, dare.
impozit (Dicționaru limbii românești, 1939)*impózit n., pl.
e (lat.
impósitum, lucru impus, d. impónere,
a impune). Bir, dare, contribuțiune, cotizațiune pe care o plătește fie-care cetățean p. necesitățile statuluĭ orĭ comuneĭ. Fig.
O obligațiune oare-care impusă cetățenilor: impozitu sîngeluĭ
(serviciu militar).impozit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)impózit s. n.,
pl. impóziteimpozit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)impozit n.
1. dare impusă pentru trebuințele Statului;
2. totalitatea dărilor astfel stabilite:
impozitul e votat de Corpurile legiuitoare; impozitul sângelui, obligațiunea serviciului militar.