împinge (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMPÍNGE, împíng, vb. III.
1. Tranz. A mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare. ♦
Intranz. A se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc.
2. Tranz. A face să înainteze; a duce, a purta (până departe). ♦
Fig. (Adesea
peior.) A ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată).
3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi.
4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦
Tranz. A îmbrânci.
5. Tranz. (
Înv.) A izgoni, a alunga. ♦
Fig. A nu accepta, a respinge.
6. Intranz. (
Reg.) A cheltui. ♦
Tranz. A plăti. ◊
Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [
Perf. s. împinsei, part. împins] –
Lat. impingere.