ilustrație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ILUSTRÁȚIE, ilustrații, s. f. 1. Imagine desenată sau fotografiată destinată să explice sau să completeze un text. ◊
Ilustrație de carte = gen al graficii prin care se prezintă tipuri sau momente esențiale ale unui text literar și având, uneori, și rol ornamental.
2. (În sintagma)
Ilustrație muzicală =
a) acompaniament, fond muzical sau efecte sonore care însoțesc un film mut, un spectacol de teatru, o evocare literară etc.;
b) fragmente sau bucăți muzicale executate ca exemplificări la o expunere de specialitate. [
Var.:
ilustrațiúne s. f.] – Din
fr. illustration, lat. illustratio.ilustrație (Dicționar de neologisme, 1986)ILUSTRÁȚIE s.f. Imagine, desen etc. care accentuează, explică sau completează un text. ◊
Ilustrație muzicală = însoțire a unei lecții, a unui curs de fragmente muzicale; fond muzical care însoțește o reprezentație teatrală, o evocare. [Gen.
-iei, var.
ilustrațiune s.f. / cf. fr.
illustration, lat.
illustratio].
ilustrație (Marele dicționar de neologisme, 2000)ILUSTRÁȚIE s. f. imagine, desen etc. care accentuează, explică sau completează un text. ♦ ~ muzicală = însoțire a unei lecții, a unui curs de fragmente muzicale; fond muzical care însoțește o reprezentație teatrală, o evocare literară etc.; coloana sonoră a unui film. (< fr.
illustration, lat.
illustratio)
ilustrație (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ILUSTRÁȚIE (‹
fr.,
lat.)
s. f. Ramură a graficii care include: desenul, acuarela, gravura, fotografia, imaginea ce însoțește, în scop explicativ sau interpretativ, un text. ◊
I. de carte = gen al graficii prin care se reprezintă tipuri sau momente esențiale ale unui text literar; poate avea și funcție ornamentală. Cunoscută din vechime în Egipt și Extremul Orient, când a avut mai ales caracter explicativ. În Evul Mediu au avut o mare valoare
i. de c. religioasă din Bizanț (
sec. 9-10) și a manuscriselor evangheliarelor irlandeze (
sec. 9-10). După inventarea tiparului, a fost realizată în xilogravură și în lucrări beletristice și științifice.Printre cei mai importanți ilustratori de carte se numără H. Daumier, E. Delacroix, Salvador Dali ș.a. În România există o bogată tradiție a
i. de c., începând cu
sec. 15 (
ex. „Tetraevangheliarul” lui Nicodim de la Tismana din 1404, decorat cu elemente vegetale și zoomorfe). Printre cei mai importanți ilustratori români: Margareta Sterian, Mac Constantinescu, A. Demian, A. Jiquidi, Tia Peltz, Lena Constante, Florica Cordescu-Jebeleanu, Vasile Kazar, Ion State, Val Munteanu, Florin Pucă, Mircea Dumitrescu, Done Stan, Vasile Socoliuc ș.a. ◊
I. muzicală =
a) includere într-un curs, într-o lecție sau expunere despre artă, literatură etc. a unor fragmente muzicale;
b) fond sonor care însoțește o producție audio (radio) sau audio-vizuală (teatru, cinematografie, televiziune).
ilustrație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ilustráție (-ți-e) s. f.,
art. ilustráția (-ți-a), g.-d. art. ilustráției; pl. ilustráții, art. ilustráțiile (-ți-i-)ilustrație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ILUSTRÁȚIE, ilustrații, s. f. 1. Imagine desenată sau fotografiată destinată să explice sau să completeze un text. ◊
Ilustrație de carte = gen al graficii prin care se prezintă tipuri sau momente esențiale ale unui text literar, având, uneori, și rol ornamental.
2. (În sintagma)
Ilustrație muzicală =
a) acompaniament, fond muzical sau efecte sonore care însoțesc un film mut, un spectacol de teatru, o evocare literară etc.;
b) (la
pl.) fragmente sau bucăți muzicale executate ca exemplificări la o expunere de specialitate. [
Var.:
ilustrațiúne s.f] — Din
fr. illustration, lat. illustratio.