ieși (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IEȘÍ, ies, vb. IV.
Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊
Expr. A ieși afară = a defeca (
2).
A-i ieși (cuiva)
înainte sau
a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă.
2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊
Expr. A ieși în relief =
a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent;
b) a se remarca, a se releva.
A-i ieși (cuiva)
ochii din cap (sau
sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni.
3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊
Expr. A-și ieși din sărite (sau
din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta.
4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel).
A ieșit primul. ◊
Loc. vb. A ieși biruitor (sau
învingător) = a birui, a învinge. ◊
Expr. A-i ieși (cuiva ceva)
după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit.
Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge.
A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie.
6. A se decolora; a se spălăci. –
Lat. exire.ieși (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ieșí (iés, ieșít), vb. –
1. A părăsi un loc plecînd afară. –
2. A pleca de acasă, a se duce. –
3. A părăsi o poziție, o situație dificilă. –
4. A se elibera, a scăpa. –
5. A se distinge, a se evidenția. –
6. A defeca. –
7. A apărea, a se ivi, a se manifesta. –
8. A se naște, a răsări, a crește. –
9. A proveni, a rezulta. –
10. A se publica, a se face cunoscut. –
11. A părăsi, a abandona, a pune capăt. –
12. A avea o izbucnire neașteptată. –
13. A întrece măsura, a depăși limitele. –
14. (Despre pete) A se șterge, a dispărea. –
15. A ajunge la un rezultat, a obține, a cîștiga ceva. –
16. A se întîmpla, a avea loc, a se produce. –
17. A manifesta anumite calități. –
18. A juca la un joc de cărți cînd vine rîndul cuiva. –
19. A interveni cu o declarație. –
20. La unele jocuri, a cîștiga. –
Var. (
înv.)
eși. Mr. es, ișii, ișită; megl. ies. Lat. exῑre (Diez, I, 164; Pușcariu 770; Candrea-Dens., 815; REW 3018; DAR),
cf. it. escire (
calabr. ssi, escere),
prov.,
v. fr. eissir, cat.,
v. sp. exir. –
Der. ieșire, s. f. (acțiunea de a ieși și rezultatul ei; încetare; părăsire; rezultat);
ieșitură, s. f. (parte ieșită în afară, proeminență);
ieșitoare, s. f. (
înv., ieșire, poartă; privată).
ieși (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ieșí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. ies, 3
sg. iése, imperf. 3
sg. ieșeá; conj. prez. 3
să iásăieși (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IEȘÍ, ies, vb. IV.
Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊
Expr. A ieși afară = a defeca (
2).
A-i ieși (cuiva)
înainte sau
a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă.
2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊
Expr. A ieși în relief =
a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent;
b) a se remarca, a se releva.
A-i ieși (cuiva)
ochii din cap (sau
sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni.
3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊
Expr. A-și ieși din sărite (sau
din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta.
4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel).
A ieșit primul. ◊
Loc. vb. A ieși biruitor (sau
învingător) = a birui, a învinge. ◊
Expr. A-i ieși (cuiva ceva)
după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit.
Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge.
A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie.
6. A se decolora; a se spălăci. —
Lat. exire.ieșì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ieșì v.
1. a trece dinăuntru în afară:
a ieși din casă; 2. a înceta de a mai fi în serviciu:
a ieșit dela stăpân; 3. a se libera, a se scăpa:
a ieșit dintr’o încurcătură; 4. a dispare (de colori):
haina a ieșit la spălat; 5. a rezulta:
au ieșit mulți bani la vânzare; 6. a se răspândi:
i-a ieșit nume rău; 7. a răsări, a apare:
i-au ieșit bube pe obraz. [Lat. EXIRE].