idol (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÍDOL, idoli, s. m. Divinitate păgână; (
concr.) chip, figură, statuie reprezentând o asemenea divinitate și constituind, în religiile politeiste, obiecte de cult religios. ♦
Fig. Ființă sau lucru care reprezintă obiectul unui cult sau al unei mari iubiri. – Din
sl. idolŭ.idol (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ídol (ídoli), s. m. –
1. Divinitate păgînă. –
2. Demon. –
Mr.,
megl. idol. Ngr. εἴδωλος (Murnu 29), în parte prin intermediul
sl. idolŭ, cf. bg. idol, alb. idhulj. Este popular cu al doilea sens. –
Der. idoloaică, s. f. (diavoliță);
idoliță, s. f. (diavoliță);
idolesc, adj. (referitor la idoli; păgîn; diabolic);
idolean, adj. (idolatru),
sec. XVII,
înv.;
idolniță, s. f. (templu păgîn), din
sl. idolŭnica, sec. XVII;
idolniciar, adj. (idolatru),
sec. XVII.,
înv.;
idoluslujenie, s. f. (idolatrie), împrumut literar
înv., din
sl. idolosluzenije; idolatru (
var. înv. idololatru),
adj., din
fr. idolâtre și
var. din
gr. εἰδωλολάτρης,
cf. Gáldi 198;
ido(lo)latrie, s. f. (adorare a idolilor; adorație exagerată);
idolatr(iz)a, vb. (a venera ca pe un idol; a iubi în mod exagerat).
idol (Dicționaru limbii românești, 1939)ídol m., pl.
lĭ (vsl.
idolŭ, d. mgr.
idolon, vgr.
eidolon, exemplar, idol, d.
eîdos, aspect; lat.
idólum, it. sp. pg.
idolo). Figură, statuă care reprezentă [!] un zeŭ.
Fig. Persoană foarte ĭubită, admirată saŭ onorată:
Napoleon era idolu armateĭ luĭ. Lucru foarte ĭubit:
banu e idolu Jidanuluĭ. Fig. Pop. Munt. Om răŭ.
idol (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ídol s. m.,
pl. ídoliidol (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)idol m.
1. figură sau statue a unei false divinități;
2. fig. obiectul unei pasiuni extreme, al unui cult excesiv:
banul e idolul avarului; el e idolul părinților săi; 3. pop. demon:
vino de mă scapă de idolul ăsta de vrăjmaș ISP. [De origină slavo-greacă].
idol (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ÍDOL, idoli, s. m. Divinitate păgână; (
concr.) chip, figură, statuie reprezentând o asemenea divinitate și constituind, în religiile politeiste, obiecte de cult religios. ♦
Fig. Ființă sau lucru care reprezintă obiectul unui cult sau al unei mari iubiri. — Din
sl. idolŭ.