iconolatru - explicat in DEX

iconolatru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ICONOLÁTRU, -Ă, iconolatri, -e, s. m. și f. (Livr.) Persoană care se închină la icoane. – Din fr. iconolâtre.

iconolatru (Dicționar de neologisme, 1986)
ICONOLÁTRU, -Ă s.m. și f. Cel care se închină la icoane. [< fr. iconolâtre, cf. gr. eikon – imagine, latreuein – a adora].

iconolatru (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ICONOLÁTRU, -Ă s. m. f. cel care se închină la icoane. (< fr. iconolâtre)

iconolatru (Dicționaru limbii românești, 1939)
*iconolátru¹, -ă s. și adj. (vgr. eikon, imagine, icoană și latréŭo, ador; ngr. ikonolátris). Care se închină icoanelor.

iconolatru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
iconolátru (livr.) (-la-tru) s. m., art. iconolátrul; pl. iconolátri, art. iconolátrii

iconolatru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ICONOLÁTRU, -Ă, iconolatri, -e, s. m. și f. (Livr.) Persoană care se închină la icoane. — Din fr. iconolâtre.