iconar - explicat in DEX

iconar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ICONÁR, iconari, s. m. 1. Persoană care se ocupă cu pictarea icoanelor. 2. (Rar) Persoană care vinde icoane. – Icoană + suf. -ar.

iconar (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
iconar, iconari s. m. (intl.) falsificator de acte.

iconar (Dicționaru limbii românești, 1939)
iconár m. (d. icoană). Făcător saŭ vînzător de icoane: mulțĭ agențĭ panslaviștĭ cutreĭeraŭ satele Moldoveĭ prefăcuțĭ în iconarĭ.

iconar (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
iconár, -i, s.m. – 1. Pictor de icoane. 2. Poreclă pentru locuitorii din Văleni-Maramureș: „Vălenarii erau porecliți iconari. Că tot ceva mut s-o dus la o comândare (= înmormântare) și, la cât de bat o fost, s-o întors cu praporii acasă” (Ion Godja Oul, din Văleni). – Din icoană (< sl. ikona) + -ar.

iconar (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
ICONÁR (‹ icoană) s. m. 1. Meșter de icoane. 2. (Rar) Persoană care vinde icoane. 3. Membru al unui grup literar din Bucovina format în anii '30, de Mircea Streinu. A editat revista „Iconar” (1935-1937).

iconar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
iconár s. m., pl. iconári

iconar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
iconar m. zugrav sau negustor de icoane.

iconar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ICONÁR, iconari, s. m. 1. Persoană care se ocupă cu pictarea icoanelor. 2. (Rar) Persoană care vinde icoane. — Icoană + suf. -ar.