ibis - explicat in DEX

ibis (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÍBIS, ibiși, s. m. Pasăre asemănătoare cu barza, de culoare albă (Threskionis aethiopica) sau roșie (Guara rubra), cu cioc lung și curbat în jos, cu penajul alb sau roșu pe corp și negru pe cap și pe coadă, care trăiește în țările calde și se hrănește cu insecte. – Din fr., lat. ibis.

ibis (Dicționar de neologisme, 1986)
ÍBIS s.m. Pasăre exotică cu ciocul și picioarele lungi, cu pene roșii sau negre. [< fr. ibis].

ibis (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ÍBIS s. m. pasăre exotică cu ciocul și picioarele lungi, cu penaj alb sau roșu. (< fr., lat. ibis)

ibis (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
ÍBIS (‹ fr., lat.) s. m. Gen de păsări din ordinul ciconiiformelor răspândit în Africa tropicală: I. roșu (Eudocimus ruber), cu ciocul de culoare neagră-cafenie, ușor curbat, cu penajul roșu, trăiește în regiunile muntoase; I. alb (Eudocimus albus), cu penajul alb, asemănător, ca formă și mărime, cu i. roșu. Este considerată de egipteni o pasăre sacră. Zeița Isis este reprezentată având capul acestei păsări.

ibis (Dicționaru limbii românești, 1939)
*íbis m., pl. ibișĭ (lat. și vgr. ibis). O pasăre cu cĭocu și picĭoarele lungĭ, cu peptu [!] și spinarea albă, cu capu, gîtu și coada neagră [!], mîncătoare de reptile, și de aceĭa adorată de vechiĭ Egiptenĭ (ibis religiosa). V. țigănuș.

ibis (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
íbis s. m., pl. íbiși

ibis (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ibis m. pasăre cu picioroange, venerată de vechii Egipteni.

ibis (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ÍBIS, ibiși, s. m. Pasăre asemănătoare cu barza, de culoare albă (Threskionis aethiopica) sau roșie (Guara rubra), cu cioc lung și curbat în jos, cu penajul alb sau roșu pe corp și negru pe cap și pe coadă, care trăiește în țările calde și se hrănește cu insecte. — Din fr., lat. ibis.