iască (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IÁSCĂ s. f. Nume dat mai multor ciuperci parazite în formă de copită de cal, uscate și tari, care cresc pe trunchiul arborilor și care, tratate special, erau folosite, în trecut, la aprins focul sau, în medicina populară, ca hemostatic
(Fomes și
Phellinus). ◊
Expr. A se face iască =
a) a se usca;
b) a slăbi foarte mult. –
Lat. esca „hrană; medicament”.
iască (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)iáscă s. f. – Nume dat mai multor ciuperci parazite, uscate și tari, care cresc pe trunchiul arborilor (Fomes igniarius). –
Mr.,
megl. iască. Lat. ēsca (Diez, I, 163; Densusianu,
Hlr., 189; Pușcariu 759; Candrea-Dens., 804; REW 2913; DAR),
cf. alb. eskë, askë (Meyer 97; Philippide, II, 640),
it.,
prov. esca, fr. èche, sp. yesca, ngr. ἤσϰα, ἴσϰα. Forma de
pl. iești (DAR), este practic ieșită din uz. –
Der. iescos, adj. (ca iasca, uscat). Din
rom. provin
sb. jeska „hrană” (Candrea,
Elemente, 406),
țig. yeska (Wlislocki 92).
iască (Dicționar de argou al limbii române, 2007)iáscă adj. invar. (er. ) 1. (
d. bărbați) impotent.
2. (
d. penis) moale.
ĭască (Dicționaru limbii românești, 1939)ĭáscă f. fără pl., care ar fi
ĭește, ca
muște, saŭ
ĭeștĭ, ca
ĭernĭ (lat.
êsca, nutriment, momeală, nadă; it.
esca, nadă, ĭască; pv.
esca, fr.
êche, sp.
yesca, ĭască; ngr.
iska, sîrb.
jeska, atracțiune. P.
ê, cp. cu
seară, teacă, teară). Un fel de burete care crește pe arborĭ și care, prinzînd scînteĭa amnaruluĭ, se aprinde și servește la ațîțat focu (
fomes igniarius saŭ
fomes fomentarius).
Fig. Aliment fără gust:
pînea asta e curată ĭască!iască (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)iáscă, s.f. – (bot.) Ciupercă parazită care crește pe trunchiul copacilor (Fomes fomentarius); iască de cioată, văcălie de iască. Era folosită de bătrâni sau de ciobani la aprins focul. „Se bagă în mustul grajdului, unde se ține 2-3 săptămâni la dospit, apoi se uscă la soare sau pe pietre încinse. Bătucită bine, ia foc când bate cremenea pe piatră și sar scântei” (Acta Musei 2002: 360). – Lat. esca „hrană, medicament„.
iască (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)IÁSCĂ (
lat. esca „hrană, medicament”)
s. f. Numele a două genuri de ciuperci (
Fomes și
Phellinus) din familia poliporaceelor, în formă de copită sau de poliță, tari, lemnoase, multianuale. Trăiesc pe diferiți arbori, producând putregaiul alb al lemnului. În trecut, după un tratament special,
i. era folosită pentru aprins focul și ca hemostatic în medicina populară. Prin fierbere în lapte se obține un material moale, din care se confecționează obiecte de artizanat (poșete, șepci etc.).
iască (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)iáscă s. f.iască (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)iască f. ciupercă preparată ce se întrebuințează la aprins. [Lat. ESCA].
iască (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IÁSCĂ s. f. Nume dat mai multor ciuperci parazite în formă de copită de cal, uscate și tari, care cresc pe trunchiul arborilor și care, tratate special, erau folosite, în trecut, la aprins focul sau, în medicina populară, ca hemostatic
(Fomes și
Phellinus). ◊
Expr. A se face iască =
a) a se usca;
b) a slăbi foarte mult. —
Lat. esca „hrană; medicament”.