iarbă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IÁRBĂ, (
2)
ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊
Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești.
Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit.
2. Buruieni de tot felul. ◊
Iarbă rea =
a) buruiană otrăvitoare;
b) fig. om rău, primejdios.
3. Pajiște.
4. Compuse:
iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras
(Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe
(Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule
(Doronicum austriacum); iarba-fiarelor =
a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui
(Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată;
p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta la ceva greu de obținut;
iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene
(Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață;
iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule
(Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene
(Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene
(Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui
(Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor
(Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete
(Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune
(Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis
(Agrostis stolonifera); iarbă-neagră =
a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru
(Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe
(Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene
(Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (
pop.) cârligioară
(Bidens cernuus); iarba-șarpelui =
a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe
(Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice
(Veronica latifolia); c) broscariță;
iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz
(Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii
(Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră
(Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. –
Lat. herba.