iadeș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IÁDEȘ, iadeșuri, s. n. Os, în formă de furcă, de la pieptul păsărilor, format din oasele claviculelor sudate în partea inferioară. ♦ Rămășag care începe prin ruperea acestui os. – Din
tc. yades.iadeș (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)iádeș (iádeșuri), s. n. –
1. Gen de rămășag (
fr. philippine). –
2. Os al pieptului de pasăre, care servește la acest rămășag. –
Mr. iadeț, megl. iadeș. Tc. yades „pariu”, din
per. iadest (Șeineanu, II, 218; Lokotsch 922; Graur,
GS, VI, 330),
cf. ngr. γιαντές,
bg. jadec.iadeș (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)IÁDEȘ (‹
tc.)
s. n. 1. Os în formă de furcă de la pieptul păsărilor, compus din oasele claviculare sudate în partea inferioară.
2. (
BOT.) Plantă din familia balsaminacee folosită în medicina populară pentru proprietățile sale diuretice (
Impatiens noli-tangere).
iadeș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)iádeș s. n.,
pl. iádeșuriiadeș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)iadeș n
1. os crăcănat din capul pieptului la găini;
2. un fel de prinsoare cu acest os între două persoane (aceea care uită a zice
iadeș, la primirea unui obiect, pierde rămășagul):
dacă numă crezi, poftim cheia.... (ia cheia).... iadeș! am câștigat rămășagul! Al. [Turc. YADES, lit. îmi aduc aminte, jocul fiind un fel de rămășag mnemonic].
iadeș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IÁDEȘ, iadeșuri, s. n. Os, în formă de furcă, de la pieptul păsărilor, format din oasele claviculelor sudate în partea inferioară. ♦ Rămășag care începe prin ruperea acestui os. — Din
tc. yades.ĭadeș (Dicționaru limbii românești, 1939)ĭádeș și (est)
ĭédeș n., pl.
urĭ (turc.
ĭades, prinsoare, d. pers.
ĭadest, îmĭ aduc aminte, d.
ĭad, memorie). Prinsoare, rămășag făcut așa: cînd se mănîncă o găină, acela la care se întîmplă să cadă osu cel în formă de furcă de la peptu [!] găiniĭ (numit tot
ĭadeș), îl ĭa și dă un capăt altuĭa care trage și frînge osu, și așa zic eĭ că aŭ făcut ĭadeș, adică se învoĭesc să nu primească orĭ să nu apuce în mînă un obĭect de la cel-lalt [!] fără să zică „știŭ”, adică „n´am uĭtat de
ĭadeș”. Dacă unu dintr´înșiĭ uĭtă să zică „știŭ”, cel-lalt strigă
ĭadeș, și cel care a uĭtat perde [!] prinsoarea și plătește orĭ dă ceĭa ce s´a fixat din ainte [!].