iad (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IAD, iaduri, s. n. (În credința creștină) Loc în care sufletele păcătoșilor ar fi supuse la chinuri veșnice; infern, gheenă. ♦
Fig. Situație chinuitoare, greu de suportat. – Din
sl. jadŭ.iad (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)iad s.n. (înv.) otravă, venin.
iad (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)iád (iáduri), s. n. – Infern, gheenă.
Gr. ἄδης, prin intermediul
sl. jadŭ (Cihac, II, 145; DAR; Conev 107),
cf. bg.,
sb.,
rus. ad. –
Der. iedui, vb. (
Trans., a tortura, a chinui).
ĭad (Dicționaru limbii românești, 1939)1) ĭad și (vechĭ)
ad n., pl.
urĭ (vsl.
ĭadŭ și
adŭ, rus.
ad, vgr.
῾ades, ĭad, d.
῾Ades, Hades, Plutone, zeu ĭaduluĭ). Infern, locu unde păcătoșiĭ sufere [!] chinurile eterne pe lumea cea-laltă, după credința ĭudaică și creștinească.
Fig. Loc neplăcut, stare nesuferită.
Peatra [!] ĭaduluĭ, V.
peatră. Talpa ĭaduluĭ, babă răutăcĭoasă.
ĭad (Dicționaru limbii românești, 1939)2) *ĭad (o peatră), V.
jad.iad (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)iad s. n., (situații)
pl. iáduriiad (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)iad n.
1. locaș întunecos în pământ unde cei păcătoși sufăr pedeapsa eternă (după concepțiunea iudaico-creștină);
2. fig. loc neplăcut, stare nesuferită. [Vechiu-rom.
ad = slav.
adu (din gr. HADES, locaș întunecat sau invizibil)].
iad (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IAD, (
2)
iaduri, s. n. 1. (În multe religii) Loc în care sufletele păcătoșilor sunt supuse la chinuri veșnice pentru a-și ispăși păcatele din timpul vieții; infern, gheenă.
2. Fig. Situație chinuitoare, greu de suportat. — Din
sl. jadu.