hutupi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HUTUPÍ, hutupesc, vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A mânca cu lăcomie (și urât); a înfuleca. –
Et. nec.hutupi (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)hutupí,
hutupésc, vb. IV (reg.)
1. a mânca cu lăcomie (și urât); a înfuleca, a huzdopa, a hălpăcăi.
2. a îmbrânci.
hutupi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hutupí (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. hutupésc, imperf. 3
sg. hutupeá; conj. prez. 3
să hutupeáscă