hunie (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)húnie s.f. (reg.)
1. vas de lemn cu țâța în fund, ca o pâlnie mare, în care se toarnă mustul pentru a se scurge în butoi.
2. unealtă de dogar; leică.
3. loc priporos, accidentat, râpos.
hunie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)huníe (-íi) s. f. – Pîlnie. –
Mr. hunie. Bg.,
sb. hunija, din
ngr. χουνί ‹
gr. χῶνος (DAR; Conev 39),
cf. tc. huni.hunie (Dicționaru limbii românești, 1939)huníe f. (turc.
huni, bg.
huniĭa, d. ngr.
honi, huni, pîlnie).
Sud. Pîlnie mare (o găleată cu cĭucĭur în fund) de turnat vinu´n butoaĭe.
hunie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)HÚNIE s. f. Organism torențial alcătuit doar din bazin de recepție și con de dejecție (îi lipsește canalul de scurgere), format pe maluri abrupte loessoide.
hunie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hunie f.
1. pâlnie;
2. unealtă de dogar numită și
leică. [Turc. HUNI].