humui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HUMUÍ, humuiesc, vb. IV.
Tranz. A unge, a lipi, a da cu humă. –
Humă +
suf. -ui.humui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)humuí (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. humuiésc, imperf. 3
sg. humuiá; conj. prez. 3
să humuiáscăhumuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)humuì v. a unge cu humă:
lipi cuptorul și-l humui.