humus (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÚMUS s. n. Amestec de substanțe organice amorfe aflat în sol, care îi condiționează fertilitatea și care este rezultat din transformarea materialului vegetal sub acțiunea microorganismelor. – Din
fr.,
lat. humus, germ. Humus.humus (Dicționar de neologisme, 1986)HÚMUS s.n. Amestec de substanțe organice amorfe, rezultat din descompunerea unor microorganisme, a unor ciuperci etc. [< lat.
humus, cf. fr.
humus, germ.
Humus].
humus (Marele dicționar de neologisme, 2000)HÚMUS s. n. amestec de substanțe organice provenind din descompunerea parțială, de către microorganismele din sol, a resturilor vegetale și animale. (< fr., lat.
humus, germ.
Humus)
humus (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)HUMÚS (‹
fr.,
lat.)
s. n. Component principal al materiei organice din sol, coloid, amorf, rezultat din procesul de humificare; condiționează fertilitatea solului prin substanțele nutritive pe care le conține (carbon, oxigen, hidrogen, azot, fosfor etc.). –
H. saturat =
h. cu reacție slab alcalină, prezent în cernoziomuri.
H. Nesaturat =
h. cu reacție acidă, prezent în podzoluri.
humus (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!húmus s. n.,
art. húmusul