hotărâre (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HOTĂRẤRE, hotărâri, s. f. 1. Faptul de
a (se) hotărî; fermitate în conduită, în atitudinea cuiva; ceea ce hotărăște cineva; decizie. ◊
Loc. adj. (Rar)
De hotărâre = ferm, neșovăitor
Vezi nota. ◊
Loc. adv. Cu hotărâre sau
cu toată hotărârea = în mod hotărât, fără șovăială.
Cu hotărâre = fără îndoială, sigur.
2. Dispoziție a unei autorități. ♦ Sentință judecătorească.
3. Act adoptat de organele de conducere ale unor organizații, partide etc. în urma unor dezbateri și a aprobării date de majoritatea membrilor prezenți. –
V. hotărî.hotărâre (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hotărấre s. f.,
g.-d. art. hotărấrii; pl. hotărấri