horn (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HORN, hornuri, s. n. 1. Parte a coșului de fum la o casă, constituită din canalul îngropat în zidărie (și din porțiunea ieșită în afară prin acoperiș);
p. ext. întregul coș de fum al unei case.
2. Partea de deasupra vetrei țărănești prin care trece fumul în pod sau direct afară; coș (la clădiri).
3. (Alpinism) Spațiu îngust dintre doi pereți de stâncă paraleli și înalți.
4. (
Geol.) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare. – Din
ucr. horn.horn (Dicționar de neologisme, 1986)HORN s.n. (
Geol.) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare; karling. [Cf. germ.
Horn, fr.
horn].
horn (Marele dicționar de neologisme, 2000)HORN s. n. 1. relief cu aspect de piramidă triunghiulară în regiunile alpine, în urma intersectării pereților circurilor glaciare. 2. (alp.) spațiu îngust dintre doi pereți de stâncă paraleli și înalți. (< germ.
Horn, fr.
horn)
horn (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)horn (hórnuri), s. n. –
1. Parte a coșului de fum. –
2. Parte superioară la soba făcută din cărămizi. –
3. (
Trans.) Horn. –
Var. hoarnă. Germ. Horn, prin intermediul
rut. horn (DAR),
cf. pol. horno, rut. gorn (Tiktin). –
Der. hornoi (
var. horloi, (h)urloi),
s. n. (coș, horn; țeavă, conductă);
hornar, s. m. (coșar).
horn (Dicționaru limbii românești, 1939)horn n., pl.
urĭ (rut.
horn, rus.
gorn, horn, vsl.
grŭnŭ, lighean, căldare, rudă cu lat.
furnus, fornus, cuptor, furnal. V.
garniță).
Est. Conductu pin [!] care ĭese fumu din sobă, din vatră saŭ din cuptoru uneĭ fabricĭ (coș, ogeac, bageac, urloĭ). – Și
hornă și
hoarnă.horn (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)HORN, Gyula (
n. 1932), economist și om politic ungur. Președinte al Partidului Socialist (1990-1998).
Prim-min. (1994-1998).
horn (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)HORN (
HOORN, CABO DE HORNOS [cábo de órnos]), cap în extremitatea sudică a Americii de Sud (Chile), în insula omonimă, la S de
ins. Țara de Foc, la 55º59'
lat. S și 67º16'
long. V. Navigație dificilă. Ocolit prima oară de Francisco de Hoces (1526), iar, ulterior, de Francis Drake (1578) și de Jakob Le Marie împreună cu Willem Cornelis Schouten (1616), care l-au numit Hoorn, după locul de naștere al lui Schouten.
horn (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)HORN (HOORNE), Philip de Montmorency conte (
c. 1524-1568), general, unul dintre conducătorii opoziției nobiliare din Țările de Jos împotriva stăpânirii spaniole. Executat din ordinul ducelui de Alba.
horn (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)horn s. n.,
pl. hórnurihorn (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)horn n. Mold. coș de fum:
vântul șuieră prin hornuri AL. [Pol. HORNO (din nemț.
Horn)].