hormon (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HORMÓN, hormoni, s. m. Substanță secretată de glandele endocrine sau de alte țesuturi, care stimulează și coordonează activitatea anumitor organe sau a întregului organism. – Din
fr. hormone.hormon (Dicționar de neologisme, 1986)HORMÓN s.m. Secreție a glandelor endocrine, care stimulează și coordonează activitatea anumitor organe sau a întregului organism. [< fr., engl.
hormone, cf. gr.
horman – a excita].
hormon (Marele dicționar de neologisme, 2000)HORMÓN1 s. m. substanță biochimică, secreție a glandelor endocrine, care stimulează creșterea și procesele metabolice și fiziologice din organism. (< fr.
hormone)
hormon (Marele dicționar de neologisme, 2000)HORMON2(O)- elem. „hormon”. (< fr.
hormn/o/-, cf.
gr. hormao, a excita)
hormon (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)HORMÓN (‹
fr. {i}; {s}
gr. hormaein „a excita, a stimula”)
s. m. Produs de secreție al unei glande endocrine sau al unor țesuturi fără structură glandulară tipică; vehiculat pe care sangvină în tot organismul, acționează la distanță, în doze foarte mici, asupra unor organe sau țesuturi (
ex. insulina, testosteronul etc.).
H. contribuie la dezvoltarea și funcționarea normală a organismului. Descoperiți inițial de Arnold A. Bertholt (1849), au fost studiați ulterior de Ch. Darwin, Johannes Fiting, Ernest H. Starling (care a introdus denumirea), împreună cu William M. Bayliss. Au fost izolați de Fr.G. Banting și Ch.H. Best (1921).
H. sintetici au utilizări importante în medicina genetică și agricultură.
hormon (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hormón s. m.,
pl. hormóni