horhăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HORHĂÍ, hórhăi, vb. IV.
Intranz. (
Reg.) A umbla în neștire, a rătăci, a cutreiera (pe drumuri necunoscute sau prin întuneric). –
Et. nec.horhăi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))HORHĂÍ, hórhăi, vb. IV.
Intranz. (
Reg.) A umbla în neștire, a rătăci (pe drumuri necunoscute sau prin întuneric). ♦
Tranz. A cutreiera un loc. –
Magh. horholni.horhăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)horhăí (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 3
sg. hórhăie, imperf. 3
sg. horhăiá; conj. prez. 3
să hórhăiehorhăĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)hórhăĭ și
-ĭésc, a
-í v. intr. (ung.
horholni. V. și
harhat și
forfot).
Est. Rătăcesc, obîrcîĭ, cutreĭer. V. tr.
Să horhăĭesc coclaurile (Hogaș, VR. 8, 1909, 228).
horhăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)horhăì v. Mold. a umbla de colo până colo, a rătăci:
tot horhăind el când pe o cărare, când pe un drum părăsit CR. [Origină necunoscută].