hori - explicat in DEX

hori (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
HORÍ, horesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A cânta un cântec, de obicei o horă (din gură sau din fluier); p. ext. a doini. 2. Intranz. A juca hora. – Din horă.

hori (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
horí, horesc, vb. intranz. – A cânta sau a interpreta la un instrument melodii populare: „A cânta hore; când moare vreun fecior tânăr ori vreo fată din sat, atunci nu-l cântă (= bocesc) femeile, ci-l horesc fetele, adică îl petrec cu hori, cântece până la groapă, de regulă cu acompaniament de lăutari” (Țiplea 1906). – Din hore.

hori (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
horí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. horésc, imperf. 3 sg. horeá; conj. prez. 3 să horeáscă

horì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
horì v. Mold. Tr. 1. a cânta hore sau doine: ce horești așa cu jele ? POP. 2. a cânta în genere: pe drum horia și doinea EM.

horì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
horì v. a cosi cu hreapca: fânul se horește la clădit în stog. [Origină necunoscută].