horhăì - explicat in DEX

horhăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
HORHĂÍ, hórhăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla în neștire, a rătăci, a cutreiera (pe drumuri necunoscute sau prin întuneric). – Et. nec.

horhăi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
HORHĂÍ, hórhăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla în neștire, a rătăci (pe drumuri necunoscute sau prin întuneric). ♦ Tranz. A cutreiera un loc. – Magh. horholni.

horhăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
horhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. hórhăie, imperf. 3 sg. horhăiá; conj. prez. 3 să hórhăie

horhăĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
hórhăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (ung. horholni. V. și harhat și forfot). Est. Rătăcesc, obîrcîĭ, cutreĭer. V. tr. Să horhăĭesc coclaurile (Hogaș, VR. 8, 1909, 228).

horhăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
horhăì v. Mold. a umbla de colo până colo, a rătăci: tot horhăind el când pe o cărare, când pe un drum părăsit CR. [Origină necunoscută].