holografie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HOLOGRAFÍE, holografii, s. f. Procedeu de înregistrare a imaginii spațiale a unui obiect, care folosește lumina laserului atât pentru înregistrarea, cât și pentru privirea hologramei. – Din
fr. holographie.holografie (Dicționar de neologisme, 1986)HOLOGRAFÍE s.f. Procedeu de luat imagini în relief prin utilizarea razei unui laser. [Gen.
-iei. / < fr.
holographie].
holografie (Marele dicționar de neologisme, 2000)HOLOGRAFÍE s. f. procedeu de luat imagini în relief prin iluminarea obiectelor în lumina laserului. (< fr.
holographie)
holografie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)HOLOGRAFÍE (‹
fr. {i}; {s}
holo- +
gr. graphein „a scrie”)
s. f. Metodă de înregistrare și reproducere a câmpurilor ondulatorii, bazată pe fenomenul de interferență a undelor. Inventată (1948) de fizicianul
Dennis Gábor. Prin interferența undelor se obține o imagine exactă a obiectului dat, care, fiind fixat pe o suprafață fotosensibilă, constituie o hologramă.
holografie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)holografíe (-lo-gra-) s. f.,
art. holografía, g.-d. art. holografíei; pl. holografíi