holeră - explicat in DEX

holeră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
HOLÉRĂ, holere, s. f. 1. Boală epidemică gravă, adesea mortală, caracterizată prin crampe stomacale foarte dureroase, vărsături și diaree, care duce la o puternică deshidratare a organismului. ◊ Expr. A da holera în cineva = a se speria foarte tare, a intra spaima în cineva. 2. Boală infecțioasă a păsărilor, cu evoluție gravă, provocată de un microb; pasteureloză. 3. Epitet dat unei ființe urâte și rele. – Din lat. cholera, ngr. choléra, ucr. holera.

holeră (Marele dicționar de neologisme, 2000)
HOLÉRĂ s. f. 1. boală epidemică contagioasă, caracterizată prin diaree, vărsături, dureri stomacale, adesea mortală. 2. boală infecțioasă la păsări. 3. (fig.) ființă urâtă și rea. (< lat., ngr. cholera, ucr. holera)

holeră (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
holéră (holére), s. f. – 1. Boală epidemică gravă. – 2. Plantă spinoasă, Xanthium spinosum. – Mr. huleră. Ngr. χολέρα, cf. bg. holera (Cihac, II, 140, din sl. cholera).

holeră (Dicționaru limbii românești, 1939)
hóleră (nord) și holéră (sud) f., pl. e (rus. holéra, d. ngr. și vgr. holéra, it. coléra, lat. chólera). O boală caracterizată pin [!] vărsăturĭ, fiorĭ, cîrceĭ, lividitate și diareĭe cu mucozitățĭ și care, în cîte-va ore, reduce bolnavu aproape la un schelet. (A bîntuit la noĭ cu furie la 1831). Fig. Iron. Femeĭe foarte urîtă saŭ foarte rea (V. cĭumă). O plantă din familia compuselor (xanthium spinósum) caracterizată pin niște ghimpĭ trifurcațĭ. A fost adusă la noĭ de Cazacĭ, de coadele cailor cărora s´a aninat sămînța eĭ în timpu războaĭelor contra Turcilor între 1819-1828. De aceĭa i se zice și spin muscălesc. – Fals coleră.

holeră (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
holéră s. f., g.-d. art. holérei; pl. holére

holeră (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
holeră f. 1. boală epidemică caracterizată prin vărsături, fiori și spasme dureroase: holeră mare a fost la noi în țară în 1830—1831, adusă pe atunci de oștirea rusească; 2. Bot. cătină, numită și scaiu rusesc sau spin muscălesc (semințele-i ar fi fost aduse pe cozile cailor cazăcești de Rușii ce ocupau pe atunci Moldova). [Gr. mod.].