hodoronc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HODORÓNC interj. V. hodorog1.hodoronc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hodorónc interj. – Exprimă sunetul produs de o cădere zgomotoasă sau de hurducăitul unei căruțe grele. –
Var. hodorosc, hodorog. Creație expresivă,
cf. fr. patatras, sp. cataplum. Se folosește adesea în compunere:
hodoronc-tronc, hodorosc-trosc, formă prin care se desemnează o greșeală foarte mare. Pentru intenția expresivă,
cf. compunerea asemănătoare
hurduca, hardughie, hudub-. Der. hodorob (
var. hodorog),
s. n. (năvod), pe care îl pune în legătură cu
sl. udorobĭ „oală”;
horodog, adj. (învechit, stricat; neputincios, ramolit), pe care Cihac, II, 503, Tiktin și DAR îl pun în legătură cu
mag. hadaró „îmblăciu” (
cf. hădărag);
hodoroagă, s. f. (vechitură, hîrb; morișcă, hîrîitoare; vorbăreț, flecar);
hodoroabă, s. f. (vechitură, lucru uzat);
hodorogi, vb. (a hurui, a zdrăngăni; a face zgomot în mers);
hodorogeală, s. f. (zgomot supărător, zdrăngănit);
hodroage, s. f. pl. (boarfe, catrafuse);
înhodoroba, vb. (a repara);
hodrînc, s. n. (
Trans., unealtă, sculă);
hodrînca (
var. hobrînca),
vb. (a scutura, a zgîlțîi).
hodoronc (Dicționaru limbii românești, 1939)hodorónc saŭ
hodorónc trónc (d.
a hodorogi și infl. de
tronc) interj. care arată căderea unuĭ lucru greŭ care se rostogolește:
De odată aud „hodoronc tronc”! Ce era? Căzuse dulapu cu toate oalele! Arată și surpriza din cauza uneĭ vorbe nepotrivite, ca și
tronc singur:
Hodoronc tronc! Mult te-aĭ gîndit pîn´aĭ vorbit? S. n. Hodorogeală, flecărire continuă:
a o duce tot într´un hodoronc.hodoronc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!hodorónc interj.hodoronc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hodoronc ! int. exprimă sunetul unui lucru ce cade cu vuet:
hodoronc tronc ! ║ n. flecărie continuă:
într’un veșnic hodoronc Al. [V.
hodorog].