hoaspă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HOÁSPĂ, hoaspe, s. f. (
Reg.) Înveliș al grăuntelui de cereale, al bobului de fasole, de mazăre etc. –
Et. nec.hoaspă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)hoáspă,
hoáspe, s.f. (reg.)
1. înveliș (al grăuntelui de cereale, al bobului de fasole, mazăre, de strugure); pieliță, pojghiță, coajă.
2. fâșiile de lemn luate de tâmplar cu gealăul; talași.
3. spumă plutitoare pe borșul din putini; floare.
hoaspă (Dicționaru limbii românești, 1939)hoáspă (
oa dift.) f., pl.
e (din forma maĭ veche
voaspă, d. vsl. rus.
vosk, ceară. Întîĭ s´a zis despre ceara rămasă de la storsu fagurilor, apoĭ și despre alte resturĭ. V.
boască).
Trans. Rămășiță de poame (strugurĭ, prune), stoarse, tescovină:
hoaspe de strugurĭ. Surcele de la rîndea:
hoaspe de gealăŭ. Est. Col. Pojghița boabelor de grîne saŭ de legume:
hoaspă de grîŭ. Spuma de deasupra borșuluĭ în putină:
hoaspă de borș. V.
huște.hoaspă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)hoáspă, -e, s.f. – Înveliș al boabelor de cereale, de fasole, de mazăre. Hoaspe, poreclă pentru locuitorii din Săcel (ALR 1969). – Et. nec.
hoaspă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hoáspă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. hoáspei; pl. hoáspehoaspă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hoaspă f. coaja cerealelor. [Și
voaspă, de origină necunoscută].