hemină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HEMÍNĂ, hemine, s. f. Substanță organică produsă prin încălzirea hemoglobinei cu clorură de sodiu și acid acetic, folosită în medicina judiciară pentru identificarea petelor de sânge. – Din
fr. hémine.hemină (Dicționar de neologisme, 1986)HEMÍNĂ s.f. (
Chim.) Substanță formată din hem prin transformarea fierului bivalent în fier trivalent. [< fr.
hémine, cf. gr.
haima – sânge].
hemină (Marele dicționar de neologisme, 2000)HEMÍNĂ s. f. substanță organică formată din hem prin transformarea fierului bivalent în fier trivalent. (< fr.
hémine)
hemină (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)HEMÍNĂ (‹
fr. {i}; {s}
hemi- +
gr. haima „sânge”)
s. f. Substanță organică produsă prin încălzirea hemoglobinei cu clorură de sodiu și acid acetic. Reacția este folosită în medicina judiciară pentru identificarea petelor de sânge.
H. conține un ion de fier trivalent.
hemină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!hemínă s. f.,
g.-d. art. hemínei, pl. hemíne