helicon - explicat in DEX

helicon (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
HELICÓN, helicoane, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, asemănător cu tuba, folosit în fanfarele militare, alcătuit dintr-un tub încovoiat în formă de spirală, prin care trec capul și mâna dreaptă a instrumentistului și cu care sunt emise tonuri grave. – Din fr. hélicon.

helicon (Dicționar de neologisme, 1986)
HELICÓN s.n. Instrument muzical de suflat cu tonuri grave, folosit mai ales în muzica militară. [Cf. fr. hélicon, germ. Helikon].

helicon (Marele dicționar de neologisme, 2000)
HELICÓN s. n. instrument muzical de suflat, din alamă, cu tonuri grave, dintr-un tub încovoiat în formă de spirală, folosit în fanfară. (< fr. hélicon)

helicon (Mic dicționar mitologic greco-roman, 1969)
Helicon, munte situat în Boeotia, închinat lui Apollo și muzelor. Era socotit drept lăcașul acestora din urmă, cărora – de la numele lui – li se spunea și Heliconi(a)des. În pădurile Heliconului se aflau cele două izvoare celebre, închinate deopotrivă muzelor: Aganippe și Hippocrene.

helicon (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
helicón s. n., pl. helicoáne

helicon (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Helicon m. Mit munte în Beoția, locuit de Apollon și de muze.