havră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÁVRĂ, havre, s. f. (Rar) Sinagogă. – Din
tc. havra.havră (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hávră (hávre), s. f. – Sinagogă. –
Mr. havră. Tc. havra (Roesler 606; Șeineanu, II, 213; Lokotsch 857),
cf. bg. havra, sb. avra, alb. avrë. De asemenea ar putea proveni direct din
ebr. havra „comunitate”.
havră (Dicționaru limbii românești, 1939)hávră f., pl.
e (turc.
havra, sîrb.
avra).
Iron. Lavră, templu jidănesc.
Fig. Hărmălaĭe, hălălaĭe, gălăgie infernală:
aicĭ e curat havră!havră (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hávră (
înv.)
(ha-vră) s. f.,
g.-d. art. hávrei; pl. hávrehavră (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)havră f. (ironic) sinagogă:
când pornesc toți să vorbească, parcă-i havră ovreiască PANN. [Turc. HÁVRA].