hatman (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÁTMAN, hatmani, s. m. (În evul mediu)
1. Boier de divan în Moldova, care era însărcinat de domn cu comanda întregii oștiri, având în același timp și funcția de pârcălab și portar al Sucevei; mare spătar; titlu purtat de acest boier.
2. Titlu purtat de marii comandanți ai oștilor polone și ai celor căzăcești; persoană având acest titlu. [
Acc. și:
hatmán] – Din
pol. hetman.hatman (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hatmán (hatmáni), s. m. –
1. În Polonia, general în fruntea unei armate. –
2. În Moldova, începînd din
sec. XVI, boier de divan, șef al armatei, pîrcălab și portar al Sucevei. –
3. În Muntenia, începînd din 1797, aprod al divanului domnesc, mai tîrziu șef peste
zapcii și
aprozi. Pol. hetman, din
germ. Hauptman (Cihac, II, 137; Berneker 378),
cf. rut. ataman, de unde
ataman, s. m. (
înv., căpetenie a cazacilor),
rut. vataman, de unde
vătăman (
var. vataman),
s. m. (
Mold., aprod).
hatman (Dicționaru limbii românești, 1939)hátman m. (pol.
hetman, șef de Cazacĭ,
wataman, șef; rut.
votamán, vatamán, otamán, atamán, comandant, șef, căpitan; rus.
getmán, atamán, comandant de Cazacĭ, căpitan de hoțĭ, d. ngerm.
hauptmann, căpitan. V.
ataman, vătăman). Odinioară, la Cazacĭ, Polonĭ și Moldovenĭ, comandantu general al oștiĭ, ca marele spătar în Țara Românească:
ultimu hatman al Moldoveĭ fu Iorgu Ghica, în anu 1858 (V.
heneral [!]). Maĭ pe urmă, polițaĭ.
hatman (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!hatmán/hátman s. m.,
pl. hatmáni/hátmanihatman (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hatman m.
1. căpitan de oștire, la Cazaci și la Poloni;
2. od. comandantul general al armatei moldovene (călărași, arcași, dărăbani, seimeni, lefegii):
Hatmanul corespundea marelui Spătar din Muntenia; 3. în Muntenia, căpetenia zapciilor de Divan. [Pol. HETMAN, șeful Cazacilor, general (din nemț.
Hauptmann)]. V.
ataman și
vataman.