hart (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
hart1, hárturi, s.n. (reg.) latură, parte.
hart (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
hart2, interj. (reg.) semnal dat cailor să apuce la stânga.
hart (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) hart, interj. ca și harș și jart: Hart! Îĭ trase o palmă!
hart (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) hart, hárta, hárto și hártu (ung. hátra, înapoĭ) interj. adresată vitelor (cailor, boilor) ca să se dea la o parte (la dreapta saŭ la stînga), după cum nazat înseamnă „înapoĭ”. În hart, în lăturĭ, la o parte: vizitiu potrivi căpețeala caluluĭ din hart și se uită la cer (Sandu Aldea, Sămăn. XV, 870); pluta, repezindu-se în hart, intră voĭnicește în strîmtoare (Vlăh. Rom. Pit. 248). – Se zice: hart (sud), harta (nord), harto și hartu (Mold. sud), har și harí (Mold.) și harc (Ml.). V. hărtuĭesc.
hart (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
HART [ha:t], Herbert Lionel Adolphus (1907-1992), filozof britanic. Împreună cu J.L. Austin, a promovat curentul de filozofie analitică de la Oxford. Contribuții la filozofia dreptului, lucrările sale conținând reflecții asupra naturii dreptului și a relațiilor acestuia cu morala („Ideea de libertate”, „Pedeapsă și responsabilitate”).
hart (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
hart ! int. exprimă sgomotul tăierii. [Onomatopee].
hart (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
hart n. lature: pluta se repede în hart. [Origină necunoscută].