harnic - explicat in DEX

harnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
HÁRNIC, -Ă, harnici, -ce, adj. Care muncește mult și cu râvnă, care lucrează iute și cu spor; vrednic, muncitor, activ, sârguincios, sârguitor. ♦ (Pop.) Capabil, destoinic. – Din sl. *harĩnŭ.

harnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
hárnic, -ă adj. (vsl. harĭnŭ cu sufixu -nic; bg. rut. haren, d. vsl. harĭ, grație. V. har). Vechĭ. Demn, vrednic, în stare: nu eștĭ harnic să-ĭ trecĭ pe dinainte. Azĭ. Activ, muncitor: om harnic.

harnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
hárnic adj. m., pl. hárnici; f. hárnică, pl. hárnice

harnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
harnic a. activ, sârguitor. [Derivat din har: cel cu har, vrednic].