harfă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÁRFĂ, harfe, s. f. V. harpă.harfă (Dicționar de neologisme, 1986)HÁRFĂ s.f. v.
harpă.
harfă (Marele dicționar de neologisme, 2000)HÁRFĂ s. f. elem. harpă.
harfă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)hárfă (hárfe), s. f. – Instrument muzical format dintr-o ramă mare dreptunghiulară pe care sînt fixate coarde puse în vibrație prin ciupire. –
Var. harpă. Germ. Harfe; var. din
fr. harpe. –
Der. harpist, s. m.;
harpistă, s. f., din
fr.harfă (Dicționaru limbii românești, 1939)*hárfă, V.
harpă.harfă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!hárfă (
înv.)
s. f.,
g.-d. art. hárfei; pl. hárfeharfă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)harfă f. harpă:
simțiri reci, harfe sdrobite EM. [Nemț. HARFE].