haplea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÁPLEA s. m. 1. Om nătărău, prostănac.
2. Om lacom la mâncare. [
Var.:
háple s. m.] – Din
bg. hapljo.haplea (Dicționaru limbii românești, 1939)háplea (
ea dift.) m., gen.
al luî́ (bg.
haplĭo, haplea, prostuț,
hapnuvam, înghit, vsl.
haplĭati, hapati, a hăpa, a înghiți tot, ca un prost. V.
hap 3).
Fam. Om prost:
haplea maĭ eștĭ, măĭ!haplea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!háplea (ha-plea) (
pop.,
fam.)
s. m.,
g.-d. lui háplea; pl. hápleahaplea (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)haplea m.
pop. nerod, prost, mai mult naiv:
așa haplea mai rar. [Bulg. HAPLIU, năuc].