hamut (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HAMÚT, hamuturi, s. n. (
Înv.) Gâtar (la ham). – Din
bg. hamut, rus. homut.hamut (Dicționaru limbii românești, 1939)hamút n., pl.
urĭ (rus.
homút [citit
hamút], rut.
homut, bg.
homut, hamut, de orig. germ.).
Rar. Hamurile de la gîtu caluluĭ, jugu.
hamut (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hamút (
înv.)
s. n.,
pl. hamúturihamut (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hamut n. hamurile sau jugul din jurul gâtului la cai. [Rus. HOMUTŬ].