halima (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HALIMÁ, halimale, s. f. Povestire, întâmplare complicată, cu multe peripeții. ♦
Fig. Situație încurcată, amestecătură, confuzie. – Din
ngr. halimá (<
tc.).
halima (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)halimá (halimále), s. f. –
1. Titlu al colecției de povești orientale, mai cunoscută ca
O mie și una de nopți. –
2. Basm, poveste, snoavă. –
3. Încurcătură, încîlceală, confuzie.
Arab. âlima „balerină” (›
fr. almée, sp. almea), prin intermediul
ngr. χαλιμά (Șeineanu, II, 200; Lokotsch, 800; Tagliavini,
Arch. Rom., XII, 220). Sensul 3 este firesc, dată fiind complicația poveștii. Se pare că Graur 161 se înșală interpretîndu-l ca „hărmălaie”, pe care îl explică prin
țig. halema, de la
ha- „a mînca”.
halima (Dicționar de argou al limbii române, 2007)halima, halimale s. f. 1. afacere complicată, căreia nu îi poți da de capăt.
2. scandal.
halima (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)HALIMA, carte populară alcătuită din fragmente ale colecției de povestiri și basme arabe cunoscute sub titlul de „O mie și una de nopți”, îmbogățită și cu alte povestiri și fabule orientale, traduse sau apocrife, din culegerea „O mie și una de zile” de Pétis de la Croix. Realizată pentru prima dată în
lb. neogreacă (
Aravicon Mithologhicon), la mijlocul
sec. 18, această selecție primește numele de
H. (înlocuindu-se cu aceasta numele povestitoarei Șeherezada) și va fi tradusă, localizată și răspândită în numeroase manuscrise român ești din a doua jumătate a
sec. 18 și începutul
sec. 19. Prima versiune integrală în limba română, datată 1783 și atribuită monahului Rafail de la mănăstirea Hurez, a fost tipărită de I. Gherasim Gorjanu, în patru
vol., între 1835 și 1838 („Halima sau povestiri mitologhicești arăbești”).
halima (Dicționaru limbii românești, 1939)halimá f. după numele sultaneĭ
Șeherazade, supranumită
Halimá, d. ar.
halim, blînd, adică „cea blîndă”, care ĭ-a povestit sultanuluĭ cele o mie și una de poveștĭ care aŭ fost compuse pe arăbește de învățatu derviș Abubekir și traduse în multe limbĭ, între altele și în cea românească de Gherasim Gorjan la 1835 după o traducere grecească. (Turc. ngr.
halimá). Poveste miraculoasă orientală.
Fig. Întîmplare miraculoasă:
călătoria mea a fost curată halima.halima (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)halimá (
pop.)
s. f.,
art. halimáua, g.-d. art. halimálei; pl. halimále, art. halimálelehalimà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Halimà f.
1. numele colecțiunii de povești arabe
O mie și una de nopți, povestite de sultana Șeherazada (supranumită
Halima, adică cea bună, cea îndurătoare):
merge focul pe apă ca în vremea Halimalei AL.;
2. fig. întâmplare minunată și plină de peripeții:
o halima întreagă și plină de minuni AL.
să-ți povestesc ce am pățit... să vezi, e halima CAR.