haidău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HAIDĂU, haidăi, s. m. (
Reg.)
1. Păzitor de vite (mari).
2. Haidamac (
1).
3. (
Art.) Dans fecioresc dint-un ciclu de dansuri populare românești răspândite în jurul Aiudului, cu mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans. – Din
magh. hajtó „mânător, gonaci”.
haidău (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)haidău2 s.n. (reg.) joc țărănesc.
haidău (Dicționar de argou al limbii române, 2007)haidău, haidăi s. m. (reg.) v.
haidamac (1.)haĭdăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)haĭdắŭ m. (d.
haĭtăŭ [Trans.], ung.
hajtó, haĭdăŭ [d.
hajtani, a mîna], supt [!] infl. luĭ
haĭduc). Boŭar, păzitor de cireadă.
Fig. Om necĭoplit, sălbatic.
haidău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)haidắu (păzitor de vite) (
reg.)
s. m.,
art. haidắul; pl. haidắi, art. haidắiihaidău (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)haidău m. argat la vite:
Ciubuc mocanul s’a călugărit cu mai toți haidăii lui CR. [Derivat din
haide !].