hades (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÁDES s. n. (
Livr.) Infern. – Din
fr. hadès.hades (Dicționar de neologisme, 1986)HÁDES s.n. (
Liv.) Infern (în mitologia greco-romană). [< fr., lat.
Hades – zeul infernului la greci].
hades (Marele dicționar de neologisme, 2000)HÁDES s. n. (mit.) infern. (< fr.
hadés)
hades (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)HADES (în mitologia greacă), zeu al Infernului. Fiul al lui Cronos și al Rheei, frate cu Zeus, Poseidon ș.a. Stăpânul împărăției subpământene a morților. Casca pe care o primise în dar de la Ciclopi îl făcea invizibil. Adesea identificat cu
Pluton („cel ce oferă bogății”); este reprezentat ținând în mână cornul abundenței.
hades (Mic dicționar mitologic greco-roman, 1969)Hades (
sau Pluto), zeul împărăției subpămîntene, fiul lui Cronus și al Rheei. Ca și ceilalți frați ai săi, cînd s-a născut, Hades a fost înghițit de tatăl său, apoi dat afară (v. și
Cronus). Mai tîrziu a participat la lupta dusă de olimpieni împotriva titanilor. Cînd s-a făcut împărțirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Poseidon – Marea, iar lui Hades – Lumea subpămînteană. Hades sălășluia în împărăția umbrelor, pe care o cîrmuia alături de soția sa, Persephone (în legătură cu răpirea Persephonei v. și
Demeter). El nu îngăduia nimănui, o dată ajuns acolo, să mai vadă lumina zilei. Cînd Heracles a trecut hotarele Infernului s-a lovit de împotrivirea lui Hades, pe care l-a rănit cu o săgeată, silindu-l să se refugieze în Olympus. Numele lui Hades era evitat de cei vechi, care se fereau să-l pronunțe, socotundu-l aducător de nenorociri. De cele mai adeseori el era invocat sub numele de
Pluto („Zeul cel bogat”), aluzie la bogățiile nemăsurate care se ascundeau în măruntaiele pămîntului.
hades (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)Hádes s. propriu
n.hades (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Hades n.
Mit. numele grec al Infernului.