hadarag (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HADARÁG, hadaragi, s. m. V. hădărag.hadarag (Dicționaru limbii românești, 1939)hadarág n., pl.
e (ung.
hadaró, pl.
rók, umblăciŭ, om care vorbește prea răpede [!]. V.
hondrănesc). Bățu cel mic al umblăciuluĭ. La moară, bățu care izbește în teĭcă. Cĭomag gros. – În Trans.
hădărag și (Șez. 37, 128)
hătărag, în Arg. și
hădărăŭ, pl.
ăĭe. V.
meliță și
posadă.