gușter (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÚȘTER, (
I)
gușteri, s. m., (
II, III)
guștere, s. n. I. S. m. Specie de șopârlă de culoare verde, cu coada lungă, care se hrănește cu insecte
(Lacerta viridis). II. S. n. (
Reg.) Gâtlej; esofag. ♦ Omușor.
III. S. n. (
Med.;
pop.) Crup. – Din
bg.,
scr. gušter.gușter (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gúșter (-ri), s. m. –
1. Varietate de șopîrlă, Lacerta viridis. –
2. Anghină difterică (pe laringe). –
3. Gît, gîtlej, beregată. –
4. Omușor. –
5. Anghină. –
Mr. guștu, megl. gușter. Sl. (
bg.,
sb.,
cr.)
gušter (Miklosich,
Slaw. Elem., 20; Miklosich,
Lexicon, 149; Cihac, II, 132; Berneker 363),
cf. sl. jašterŭ „șopîrlă”,
ngr. vουστέρα. Pentru semantism,
cf. Cihac. –
Der. gușteroaică, s. f. (șopîrlă);
gușteriță, s. f. (parazit intestinal, la cai), din
sl. jašterica, sb. gušterica, bg. gušterice (Conev 46),
cf. ngr. γουστερίτσα (Meyer,
Neugr. St., II, 24);
gușterariță, s. f. (anghină).
gușter (Dicționar de argou al limbii române, 2007)gușter, gușteri s. m. 1. (
peior.) grănicer.
2. persoană naivă.
gușter (Dicționaru limbii românești, 1939)gúșter m. (vsl.
gušterŭ, ĭašterŭ, ĭašterica, ĭašterka, șopîrlă, bg.
gušter, sîrb.
gušter, gušterica, rus.
ĭaščerica, ngr.
gustéra, gusterítsa). Un fel de șopîrlă mare verde (
lacérta viridis). Angină difterică (V.
angină).
gușter (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gúșter1 (animal)
s. m.,
pl. gúșterigușter (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gúșter2 (gâtlej, boală)
s. n.,
pl. gúșteregușter (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gușter m.
1. șopârlă mare verde
(Lacerta viridis); 2. crup, anghină, numită și
șopârlaiță; 3. Mold, gâtlej:
măgarul începu a sbiera cât îi ținea gușterul; 4. omușor:
căderea gușterului; 5. fig. văgăună de munte. [Slav. GUȘTERŬ, șopârlă; sensul 2 se explică prin conformațiunea gâtului batracienilor (cf.
broaște, scrofule)].