guinegui (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)gui-negúi adv. (reg.) vrând-nevrând.
guĭneguĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)guĭ-negúĭ adv. (sîrb.
goj, pace, bucurie,
*ne-goj, ne-bucurie, decĭ „vrînd-nevrînd”; bg.
goĭn-negoĭn, îngrășat-neîngrășat. V.
ogoĭesc).
Fam. Vrînd-nevrînd. Fără motiv, din senin, nitam-nisam, verĭ-neverĭ.
guinegui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gui-negúi (
înv.,
pop.)
loc. adv.guinegui (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gui-negui adv. vrând-nevrând (în basmele muntene);
să se ducă gui-negui la muncă POP. [Origină necunoscută].