guz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GUZ, guzi, s. m. (
Reg.) Nume dat unor animale rozătoare (mari). – Din
magh. güzü.guz (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)guz (gúzi), s. m. – Șobolan. –
Var. guzi. Mag. güzü (Cihac, II, 503; Philippide,
Principii, 150; DAR).
Sec. XVIII. –
Der. guzan, s. m. (șobolan);
guzui, vb. (a săpa, a scormoni);
guzgan, s. m. (șobolan), de la
guzan, cu repetiție expresivă,
cf. chițcan, gurlan, ghiorlan (Hasdeu,
Cuv. din Bătrîni, I, 287, crede că este cuvînt dacic).
guz (Dicționaru limbii românești, 1939)guz m. (ung.
güzü, șoarice [!] de cîmp,
gezö, guzgan).
Nord. Trans. Ban. Guzgan.
guz (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)guz, -i. (guj, guzgan), s.m. – Nume dat unor animale rozătoare (mari): șobolan, cârtiță. – Din magh. güzü „șoarece„.
guz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)guz s. m.,
pl. guzi